Dã-mi sfânta pocãinţã, ca starea mea s-o vãd,
Sã fiu strãjer pe ziduri, când vine vreun prãpãd!
Sã am atunci şi armã, şi steag sã am, şi glas,
Sã am avânt în luptã, nu sã rãmân retras!

Dã-mi sfânta pocãinţã, sã pot sã cânt cu har,
Sã n-am amestecatã dulceaţa din pahar:
Şi gusturile lumii şi felul ei de-a fi,
Cât şi seninãtatea ce-o poart-ai Tãi copii!

Dã-mi sfânta pocãinţã, sã caut Faţa Ta,
Când glasul Tãu mã cheamã, sã pot rãspunde: "Da!"
Iar, când Ispititorul îmi va vorbi frumos,
Lãuntrul meu s-aleagã Cuvântul lui Hristos!

Dã-mi sfânta pocãinţã, sã-nvãţ sã fiu smerit,
Sã n-am vreo slavã pentru mesajul ce-l transmit;
Ca-n felu-acesta, iatã, sã iau ce nu-i al meu
Sã-mi fac vrãşmaş, din prieten, pe Însuşi Dumnezeu!

Dã-mi sfânta pocãinţã, sã pot sã Te iubesc,
Cu forme şi slogane, sã nu mã amãgesc!
Ci, gata de plecare, sã fiu mereu aş vrea
Şi "Maranata"- ntruna sã strige gura mea!